Confidențialitatea, integritatea și securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă pilonii primordiali când implementăm măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru ca drepturile dvs. să fie respectate. Prezenta politică de confidențialitate (denumită în continuare „Politică de Confidențialitate”) pune în aplicare principiul transparenței și descrie modalitățile prin care se realizează operațiunile de colectare, utilizare, diseminare, stocare și eliminare a datelor dumneavoastră cu caracter personal de către Privacy Spot S.R.L., cu sediul în Târgu Mureș, str. Rodniciei, nr. 18/3, cod de identificare fiscală 48792703, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J26/1386/2023 (denumită în continuare „PrivacyMagistrus” sau „noi”), în calitate de operator de date cu caracter personal, în legătură cu (i) accesul la și utilizarea website-ului disponibil la adresa URL www.privacymagistrus.ro (denumit în continuare „Magazin online”), precum și în legătură cu (ii) prestarea serviciilor noastre prin intermediul și în afara acestuia (denumite în continuare „Serviciile”).
Funcționarea magazinului online este asigurată cu ajutorul unor sisteme informatice și a module software care obțin, în mod general, unele date cu caracter personal; transmiterea acestor date este realizată în mod implicit pentru ca protocoalele de comunicare online să întoarcă rezultate optime de utilizare a magazinului online.
Aceste informații nu sunt colectate pentru a fi asociate unor persoane identificate, însă, datorită naturii lor, pot permite, prin prelucrarea și integrarea cu anumite date stocate de terți, identificarea utilizatorilor. Aceste informații includ adresele IP, ora solicitării, metoda folosită pentru a trimite cererea la server, mărimea fișierului obținut în răspuns, precum și alți parametri referitori la sistemul de operare al utilizatorului.
În măsura în care aceste informații duc la identificarea unui utilizator, prevederile acestei Politici de Confidențialitate devin aplicabile.
Scopul prelucrării: Utilizăm aceste date numai pentru a obține informații statistice anonime privind utilizarea magazinului online și pentru a verifica funcționarea corectă a acesteia.
Temeiul de prelucrare:
În cadrul magazinului online va fi pusă la dispoziția vizitatorului/ cumpărătorului o variantă în care să poată comanda produsele/ serviciile oferite de noi:
Vizitatorul/cumpărătorul va putea comanda produse fără crearea unui cont și va pune la dispoziția furnizorului datele minim necesare pentru realizarea tranzacției: numele complet, adresa poștală, număr de telefon și e-mail pentru transmiterea facturii și pentru comunicarea realizată de serviciul de curierat în vederea livrării. În momentul în care deveniți clientul nostru, veți putea accesa istoricul comenzilor și gestionarea abonamentelor dvs. prin adresa de email, accesul în dashbord-ul dvs. fiind permis cu parolă generată unic de fiecare dată.
Aveți posibilitatea de a ne contacta prin planificarea unei întâlniri online în cadrul secțiunii ”obține o ofertă personalizată” sau prin intermediul unei ”ședințe de consultanță plătită” în funcție de timpul solicitat de dvs. În acest caz, vom putea prelucra următoarele date cu caracter personal: nume, prenume, e-mail și orice alte informații pe care le furnizați de bunăvoie în momentul în care ne contactați. Vă recomandăm să ne furnizați doar informații ce ne sunt necesare pentru a vă putea ajuta cu soluționarea solicitării dvs.
Pe parcursul furnizării serviciilor noastre vom utiliza adresa de e-mail, numărul de telefon, compania pe care o reprezentați pentru a vă notifica cu privire la aspecte legate de executarea contractului dintre noi și dumneavoastră, de exemplu, aspecte ce țin de utilizarea magazinului online, de comunicare a unor eventual erate în cadrul documentației, de eventuale probleme tehnice, etc.
Aveți posibilitatea de a opta pentru primirea de comunicări comerciale prin intermediul e-mail-ului. Dacă optați pentru primirea de astfel de mesaje comerciale, vă vom trimite recurent informații despre activitățile și promoțiile PrivacyMagistrus, numai în baza consimțământului dvs. aprioric consemnat. Puteți revoca acordul exprimat în orice moment și fără costuri, prin utilizarea link-ului de dezabonare indicat în fiecare comunicare comercială.
Atunci când utilizați magazinul nostru online, vom emite facturi pentru achiziționarea produselor/ serviciilor comandate. În acest caz, vă prelucrăm prenumele, numele, adresa poștală, adresa de email și telefonul.
Noi suntem atenți să menținem respectarea principiului minimizării datelor, însă trebuie să cunoașteți că puteți refuza să furnizați anumite date cu caracter personal (indicate mai sus) dar, într-un astfel de caz, este posibil să nu puteți beneficia de anumite servicii specifice raportului contractual descris în această Politică de Confidențialitate.
Datele dumneavoastră cu caracter personal nu vor fi prelucrate în vederea generării unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată care ar urma să producă efecte juridice asupra dumneavoastră sau să vă afecteze într-o măsură semnificativă.
Ca regulă, vom prelucra Datele dumneavoastră cu Caracter Personal pe durata existenței contului pe care-l gestionați ca și client al magazinului nostru online.
În anumite circumstanțe, este posibil să păstrăm datele cu caracter personal pentru perioade mai lungi de timp, de exemplu în cazul în care suntem obligați să facem acest lucru în conformitate cu cerințele legale, de reglementare, fiscale sau contabile.
Totodată, am putea păstra datele cu caracter personal pentru perioade mai îndelungate de timp, astfel încât să avem o evidență exactă a raporturilor dumneavoastră cu noi în cazul oricăror plângeri sau dacă apreciem în mod rezonabil că există o perspectivă de litigiu legată de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal.
Putem transfera datele cu caracter personal, în măsura în care acest lucru este necesar, următoarelor categorii de destinatari:
Acești destinatari pot fi situați în Uniunea Europeană și/sau în Zona Economică Europeană. În cazul în care destinatarii sunt situați în afara Uniunii Europene și a Zonei Economice Europene, inclusiv în țări care nu sunt recunoscute ca asigurând un nivel adecvat de protecție, transferul datelor cu caracter personal se efectuează doar dacă există garanții adecvate, în conformitate cu legea aplicabilă. În acest sens, ne bazăm pe mai multe garanții, precum clauzele contractuale standard emise de Comisia Europeană. Puteți primi de la noi o listă de destinatari din țări terțe, precum și o copie a dispozițiilor convenite care asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal. Pentru orice solicitare în acest sens, vă rugăm să ne contactați la datele de contact menționate mai jos.
Securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi. Prin urmare, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate prin aplicarea unor măsuri tehnice și organizatorice rezonabile pentru a proteja datele cu caracter personal, precum limitarea accesului la datele cu caracter personal, criptarea sau anonimizarea datelor cu caracter personal, stocarea pe medii securizate. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse, nu putem garanta întotdeauna eficiența măsurilor de securitate implementate, și prin urmare, nu putem garanta în orice moment securitatea datele cu caracter personal.
În conformitate cu legislația aplicabilă, beneficiați de următoarele drepturi:
Dreptul de acces: Aveți dreptul de a obține confirmarea de la noi că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de noi, precum și informații privind specificul prelucrării precum: scopul, categoriile de date cu caracter personal prelucrate, destinatarii datelor cu caracter personal, perioada pentru care datele cu caracter personal sunt păstrate, dacă le transferăm în străinătate și cum le protejăm, drepturilor dumneavoastră, dreptul de a depune o plângere în fața autorității de supraveghere, de unde am obținut datele cu caracter personal.
Dreptul la rectificare: Aveți posibilitatea de a solicita rectificarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, cu condiția să fie respectate cerințele legale aplicabile. În eventualitatea unor erori, după notificare, vom corecta imediat datele dumneavoastră cu caracter personal.
Dreptul la ștergere: În anumite cazuri, aveți posibilitatea de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal: (i) acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care le-am colectat și le prelucrăm; (ii) ați retras consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și noi nu mai putem prelucra datele cu caracter personal în baza altor temeiuri legale; (iii) datele cu caracter personal sunt prelucrate contrar legii; (iv) dați curs unui drept legal de a vă opune. Nu vom putea da curs solicitării dumneavoastră de ștergere în cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru respectarea unei obligații legale, sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. De asemenea, există alte și circumstanțe în care nu suntem obligați să respectăm această solicitarea de ștergere a datelor cu caracter personal.
Restricționarea prelucrării: Puteți solicita să restricționăm prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în următoarele situații: (i)în cazul în care contestați corectitudinea datelor cu caracter personal, pentru o perioadă care ne permite să verificăm exactitatea datelor cu caracter personal în cauză; (ii)în cazul în care prelucrarea este ilegală, și vă opuneți ștergerii datelor cu caracter Personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; (iii)în cazul în care nu mai avem nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar ni le solicitați pentru o acțiune în instanță; (iv) în cazul în care v-ați opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile noastre legitime ca operator prevalează asupra celor ale persoanei vizate. Putem continua să folosim datele cu caracter personal în urma unei solicitări de restricționare, în cazul în care: (i)avem consimțământul dumneavoastră; (ii)pentru a constata, exercita sau asigura apărarea unui drept în instanță; sau (iii)pentru a proteja drepturile unei alte altei persoane fizice sau juridice.
Dreptul la portabilitatea datelor: În măsura în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în baza consimțământului dumneavoastră sau pentru executarea contractului și prelucrarea se face prin mijloace automate, aveți dreptul ca datele dumneavoastră cu caracter personal să vă fie furnizate într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și aveți dreptul de a transmite aceste date cu caracter personal altui operator. Acest drept nu afectează în mod negativ drepturile și libertățile celorlalți.
Dreptul la opoziție: În anumite situații, precum atunci când prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal pe baza unui interes legitim, aveți dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal de către noi. În caz de opoziție nejustificată, PrivacyMagistrus este îndreptățită să prelucreze în continuare datele cu caracter personal.
Dreptul de a vă opune primirii de mesaje comerciale: De asemenea, vă puteți opune la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în scopul trimiterii de mesaje comerciale.
Revocarea consimțământului: În măsura în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal în temeiul consimțământului dumneavoastră, puteți revoca oricând consimțământul, fără a afecta legalitatea prelucrării bazate pe consimțământ înainte de retragerea acestuia.
Dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale: În anumite circumstanțe aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice în privința dumneavoastră sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă. Acest drept nu este aplicabil în cazul în care decizia: (i)este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între dumneavoastră și noi; (ii)este autorizată de lege care prevede și garanții adecvate pentru drepturile și libertățile dumneavoastră;(iii)are la bază consimțământul dumneavoastră explicit.
Dreptul de a vă adresa autorității de supraveghere: Aveți dreptul de a depune o plângere înaintea Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal („ANSPDCP”) în legătură cu orice încălcare a drepturilor dumneavoastră privind prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Datele de contact ale ANSPDCP sunt:
B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336 București, Romania; e-mail: [email protected].
Responsabilul cu protecția datelor (DPO) are rolul de a facilita comunicarea dintre dvs., noi și Autoritatea Națională de Supraveghere (ANSPDCP), fiind o prelungire a ANS în activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal a operatorului de date, pentru respectarea cerințelor GDPR. Apelați cu încredere la expertiza lui, în apărarea dreptului dvs. la intimitate și viață privată în ceea ce privește prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, la adresa de e-mail [email protected].
Verificarea identității: Acordăm cea mai mare atenție confidențialității tuturor datelor cu caracter personal și ne rezervăm dreptul de a vă verifica identitatea în cazul în care faceți o cerere cu privire la datele cu caracter personal.
Taxe: Ca regulă, vă puteți exercita drepturile dumneavoastră în mod gratuit. Cu toate acestea, ne rezervăm dreptul de a solicita o taxă rezonabilă în cazul în care cererile dumneavoastră sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv.
Timp de răspuns: Depunem tot efortul pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră în cel mult o lună de la primirea solicitării. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și numărul cererilor, caz în care vă vom informa cu privire la orice astfel de prelungire și cu privire la motivele întârzierii.
Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la această Politică de Confidențialitate sau la implementarea acesteia, ne puteți contacta prin mail la [email protected].